Cum pierderea dinților poate accentua senzația de îmbătrânire a  feței și care sunt soluțiile de reabilitare a întregii danturi
Înapoi la blog

Cum pierderea dinților poate accentua senzația de îmbătrânire a feței și care sunt soluțiile de reabilitare a întregii danturi

de Novora

Ai pierdut unul sau mai mulți dinți prematur, adică de mai mulți ani și, poate ai observat schimbări ale feței după pierderea măselelor.

Ai pierdut unul sau mai mulți dinți prematur, adică de mai mulți ani și, poate ai observat schimbări ale feței după pierderea măselelor. 

Dacă te-ai întrebat măcar o dată “De ce mi se lasă fața dacă nu am dinți”, ești în locul potrivit, căci medicii stomatologi de la Novora ți-au pregătit în acest articol informațiile specializate de care ai nevoie ca să înțelegi mai bine care sunt efectele negative ale pierderii dinților, chiar dacă măselele care au căzut nu sunt vizibile celor din jurul tău. 

 

Dincolo de estetică: impactul biologic și emoțional al pierderii dinților

Pierderea unui dinte nu este doar o afectare legată de estetica zâmbetului, în sensul că dintele sau dinții pierduți se văd sau nu. Odată ce dintele a dispărut de pe arcadă și nu a fost înlocuit, osul maxilar nu mai este stimulat de către rădăcina dintelui și volumul masei oase maxilare scade, ducând la resorbție osoasă. 

Chiar dacă nu îți poți imagina fenomenul, în timp, această micșorare a osului se vede pe chipul tău prin prăbușirea etajului inferior al feței, apariția prematură a ridurilor și prin acea senzație de față care atârnă, cu aspect îmbătrânit. 

 

Efectul de „colaps facial”: de ce fața pare mai bătrână fără dinți?

Așa cum menționam mai sus, atunci când unul sau mai mulți dinți lipsesc, osul maxilarului va începe să se atrofieze printr-un proces denumit resorbție osoasă. Acest proces este unul natural, corpul preluând mineralele din acea zonă pentru a le utiliza în alte părți din organism care au nevoie de ele. 

Astfel, în timp, se întâmplă acest fenomen de colaps facial, care poate avea un efect estetic de îmbătrânire printr-o bărbie mai proeminentă care tinde să se apropie de nas, riduri, lăsarea pielii în zona obrajilor și a buzelor.

De asemenea, fără susținerea osului și a dinților, mușchii din jurul buzelor încep să se deterioreze, ceea ce face ca buza superioară să pară mai lungă și mai pronunțată iar cea de jos mai subțiată, iar nasul mai proeminent. 

Mai mult decât atât, există un efect de domino deoarece cu cât pierzi mai mulți dinți, cu atât osul maxilar se atrofiază mai repede, ceea ce poate duce la pierderea și mai multor dinți.

Pentru a preveni pierderea osoasă și colapsul facial, este esențială înlocuirea dinților lipsă cât mai curând posibil. 



Impactul dinților lipsă nu e doar local, ci și psiho-emoțional și afectează inclusiv sănătatea generală

 

Dinți lipsă? De cele mai multe ori, soluția aleasă de pacienți este să nu mai zâmbească, să își acopere gura cu mâna atunci când vorbesc sau încep, tot mai des, să evite întâlnirile sociale. Aceste microgesturi devin reflexe zilnice care îți afectează încredere și stima de sine.

Pe de altă parte, din punct de vedere sistemic, dezechilibrul dentar creat de absența unor dinți afectează și buna funcționare a diferitelor procese fiziologice. Spre exemplu, în cazul în care lipsesc dinți, masticația devine deficitară, ceea ce înseamnă că afectează formarea corectă a bolului alimentar, fapt care poate conduce la probleme gastrice (reflux) sau se poate instala malnutriția prin evitarea alimentației sau adoptarea unui stil alimentar inadecvat din cauza imposibilității de a mesteca alimentele etc. 

De asemenea, din cauza faptului că igienizarea orală acasă nu se va putea realiza la fel de bine ca atunci când dantura era completă, crește populația bacteriană în cavitatea bucală și ca atare, devii mai susceptibil la infecții ce se pot extinde în organism. 

 

Reabilitarea cu implant dentar - soluție pentru un zâmbet întinerit

Pentru a evita efectele negative ale pierderii dinților, înlocuirea cât mai devreme a acestora cu implant dentar poate fi soluția care îți salvează zâmbetul și îți redă încrederea în tine. 

Implantul dentar este singurul tratament de reabilitare care se comportă ca rădăcina dintelui natural, se inserează în os și prin osteointregrare permite osului maxilar să fie stimulat în continuare ca în cazul danturii naturale. 

Astfel, se evită pierderea de masă osoasă, colapsul facial, iar aspectul chipului nu suferă o schimbare contra timp. 

În plus, cu ajutorul implantului dentar sau al danturii fixe pe implant, îți recuperezi nu doar estetica zâmbetului, ci și funcționalitatea danturii și identitatea vizuală. Ești tu din nou. 

 

Întrebări frecvente

Se poate opri îmbătrânirea feței prin implanturi dentare?

Rolul implantului dentar este de a întregi o structură dentară menită să fie completă. Acest lucru ține în echilibru estetica, funcția masticatorie, oasele și mușchii feței. 

Cât timp durează până când fața se modifică după pierderea unui dinte?

Acest aspect depinde de mai mulți factori din biologia umană, diferită la fiecare dintre oameni. Tocmai de aceea, recomandarea este de a acționa rapid odată dintele sau dinții pierduți, pentru a stopa procesul de resorbiție osoasă. 

Este reabilitarea orală totală o procedură dureroasă?

La Novora, fiecare procedură medicală se desfășoară confortabil, prin metode moderne care elimină durerea și experiența neplăcută pe scaunul stomatologic. 

 

Citește și

Ai nevoie de o consultație personalizată?

Echipa Novora te ghidează de la primul consult până la planul de tratament potrivit nevoilor tale.

Programează-te